Creați un mediu sănătos și sigur pentru copiii dumneavoastră
Ziua Copilului și importanța finisajelor ecologice pentru mediul lor
Ziua Copilului și importanța finisajelor ecologice pentru mediul lor
Săptămâna trecută am sărbătorit Ziua Copilului, o zi instituită încă din anul 1925 la Conferința Mondială pentru Protecția și Bunăstarea Copiilor, prin adoptarea Declarației pentru Protecția Copilului. Ca adulți, ne manifestăm grija pentru copii în toate acțiunile noastre, care sunt ghidate după principiul „Tot ce avem mai bun, le oferim copiilor noștri”. Aici ne referim la absolut tot: alimentație sănătoasă, mediu cât mai curat și sănătos, educație, etc.
La fel ca și în alte industrii, această conștientizare a fost și va rămâne permanent un motor în identificarea unor soluții alternative cât mai sigure pentru utilizatorul final și pentru mediul înconjurător, inclusiv în domeniul în care activăm noi, cel al finisajelor profesionale.
Interesul pentru finisaje ecologice cu VOC minim este în permanentă creștere, iar conceptul de BIO a devenit un adevărat trend pe piață, mai ales în domeniul mobilierului pentru copii, unde, așa cum vă spuneam mai sus, ne dorim să avem un mediu cât mai inofensiv pentru sănătatea celor mici.
La Aquatec Evolution ne-am pregătit temeinic pentru noile cerințe ale pieței aflate în plină schimbare, portofoliul nostru de produse cuprinzând următoarele soluții:
Gama BIO de la Industria Chimică Adriatică, a cărei noutate constă în faptul că rășinile provenite din prelucrarea petrolului au fost înlocuite cu cele obținute din prelucrarea unor resturi vegetale, care nu compromit siguranța alimentară și au un impact minim asupra mediului înconjurător.
Gama AseptICA de la Industria Chimică Adriatică, o gamă specială de produse antimicrobiene. Substanțele active care intră în compoziția lor inhibă dezvoltarea și propagarea bacteriilor, blocând funcțiile lor la nivel celular și împiedicând astfel creșterea și reproducerea lor. Spre deosebire de produsele dezinfectante care au doar un rol de îndepărtare a microorganismelor, AseptICA acționează preventiv, ca un scut de protecție. Pe lângă produsele dedicate AseptICA, pentru a asigura o flexibilitate maximă, ICA a prevăzut un sistem special de aditivi care pot fi adăugați încă din faza de pregătire/pigmentare, transformând astfel orice produs convențional într-unul AseptICA, fie că vorbim de produse pe bază de apă, solvent sau UV.
Pentru pasionații de finisaje pe bază de ulei, deținem în portofoliu o gamă de produse pe bază de uleiuri naturale, dar și cu proprietăți antimicrobiene, de la Borma Wachs – iG Pure.
iG Pure este alegerea perfectă pentru cei care doresc un finisaj pe bază de ulei natural, durabil și sănătos.
Fie că vorbim de finisaje pentru mobilier, jucării din lemn, pereți de interior sau alte suprafețe dedicate copiilor (și nu numai), la Aquatec Evolution găsiți soluții complete în materie de materiale de vopsitorie și consilieri dedicați disponibili să vă asiste în proiectul dumneavoastră de alegere a finisajelor.
Pentru finisarea pereților din încăperile dedicate celor mici, găsiți în portofoliul nostru vopsele lavabile și ultra-lavabile de la Univer Italia (gama HydroMatt și FullColor), cu certificări emise de către terțe organizații, care au o credibilitate de neclintit.
Fie că vorbim de finisaje pentru mobilier, jucării din lemn, pereți de interior sau alte suprafețe dedicate copiilor (și nu numai), la Aquatec Evolution găsiți soluții complete în materie de materiale de vopsitorie și consilieri dedicați disponibili să vă asiste în proiectul dumneavoastră de alegere a finisajelor.