Exterior, Pigmentate

Lac pigmentat

Lac pigmentat

Lacul pigmentat este de obicei ultimul strat de produs pe care îl aplicăm în cazul ciclurilor pigmentate pentru interior și este responsabil de culoarea și luciul final al finisajului.

Termenul corect de lac este atât pentru finisaje mate, cât și pentru cele lucioase. Este important ca soluția aleasă să îndeplinească atât rolul estetic, cât și cel de protecție a suprafețelor vopsite. Înainte de lăcuire, suprafața trebuie pregătită corespunzător prin aplicarea și șlefuirea corectă a unui izolant și grund pigmentat. Lacul îndeplinește mai multe funcții care contribuie atât la performanțele fizico-mecanice ale peliculei în ansamblu, dar și la definirea aspectului estetic final.

Este evident că lacul este cel care ne oferă senzația tactilă, strălucirea sau naturalețea, dar și va fi prima barieră în fața tuturor șocurilor mecanice, a abraziunii, a umidității, a ultravioletelor, etc. cu care poate intra în contact o suprafață vopsită pe perioada de exploatare.

Întrucât destinația acestor suprafețe variază în funcție de gradul de uzură și tipul de finisaj, în funcție de stil sau de buget, lacurile pigmentate sunt disponibile într-o gamă extrem de largă.

Funcțiile principale ale lacurilor pigmentate de interior constituie în același timp și criteriile de selecție pentru un anumit tip de produs și sunt următoarele:

  • Gradul de luciu: variază de la 0 la 100% cu intervale din 5 în 5%. Acesta ne asigură gradul de strălucire sau catifelare a finisajului. Pentru valorile ridicate de la 90% în sus vorbim despre brilianță, reflexie de lumină de la suprafață caracteristică lacurilor lucioase. Pentru valorile inferioare de 90% vorbim despre gradul de satinare, difuzie a reflexiei caracteristică lacurilor mate.
  • Puterea de pigmentare: ce depinde de calitatea pigmenților și gradul de acoperire a bazelor folosite.
  • Rezistența mecanică și chimică: care ne asigură durabilitatea finisajului, mai ales pentru suprafețele care sunt solicitate. Pentru situații în care ne confruntăm cu cerințe ce presupun o rezistență sporită, există o serie de produse cu rezistență mecanică ridicată SUPERCARE.
  • Elasticitatea peliculei: pentru suprafețe solicitate termic sau supuse mișcărilor dimensionale datorită umidității sau solicitărilor mecanice. Această proprietate este foarte importantă mai ales pentru elemente asamblate sau îmbinate.
  • Gradul de acoperire: care este strict legat de conținutul de corp solid pentru umplerea porilor și crearea aspectului de finisaj plin.
  • Verticalitatea: rezistență în verticală în momentul aplicării pentru suprafețele complexe, tridimensionale care au laturi ce inevitabil sunt în poziție verticală în momentul vopsirii, cu scopul de a avea aceeași cantitate aplicată pe toate laturile, indiferent de poziție în momentul finisării.
  • Rezistența la îngălbenire: pentru a păstra cât mai îndelungat efectul de culoare originală a finisajului. Aceasta, printre altele, permite execuția lucrărilor de reparație sau completare în cazul mobilierului modular fără de a avea diferențe de culoare dacă aceste lucrări se efectuează după intervale mari de timp de la finisarea originală.
  • Pe lângă un efect vizual, capacitatea de a oferi un efect tactil plăcut. Pentru a amplifica aceste efecte, există o gamă întreagă de lacuri de interior cu diverse tipuri de efecte tactile.
  • Efectul de antialunecare: pentru suprafețele cu trafic pietonal precum scările și parchetul.