Sunt materiale dure lipite pe un suport, cu ajutorul cărora, prin frecare sau șlefuire, se pot desprinde așchii mici dintr-un material, având ca scop netezirea, îndreptarea, remedierea prelucrărilor anterioare și crearea aderenței pentru straturile ulterioare.
Prima documentare a acestora datează din China secolului al XIII-lea. De-a lungul timpului, aceste materiale au cunoscut o evoluție atât în ceea ce privește denumirea, trecând de la „glaspapir” și „smirgel” la ceea ce numim astăzi, simplu, abrazive.
Materiile prime utilizate inițial, precum hârtia, cojile zdrobite, semințele, sticla pisată sau pielea de pește, au fost înlocuite treptat cu materiale moderne. În prezent, pentru suport se folosesc pânza, hârtia latexată, fibrele sau filmul poliesteric, iar pentru materialul abraziv se utilizează minerale precum oxid de aluminiu, carbură de siliciu, oxid de zirconiu sau pulbere ceramică. Dispunerea acestor minerale pe suport poate fi închisă, deschisă sau semi-deschisă.
În alegerea unui abraziv trebuie să ținem cont de: suport – granulație (P) – dispunerea mineralului. Mărimea particulelor minerale determină GRANULAȚIA (P) și reprezintă un element esențial, adesea decisiv, în obținerea unui anumit tip de finisaj. Valoarea granulației trebuie adaptată în funcție de materialul care urmează a fi finisat și de stratul ce va fi aplicat ulterior. Cu cât indicativul (numărul P) este mai mare, cu atât granulația este mai fină.
De asemenea, în funcție de tipul suportului sau de esența lemnoasă, granulația recomandată pentru aceeași etapă de lucru poate să difere. Astfel, dacă pentru anumite esențe de lemn granulația finală recomandată este P180, pentru altele se recomandă P150.
În concluzie, indiferent de materialul sau suportul pe care dorim să îl finisăm, fie metal, lemn, MDF, zidărie etc., nu putem obține un rezultat de calitate fără etapa de șlefuire.
