Ghid tehnic, Articole, Cicluri la interior, Ghid pentru lemn

Ghid tehnic

Publicatoctombrie 2026
Timp de citire3 minute

Distribuie

Baiț

Menirea unui finisaj transparent este aceea de a pune în valoare frumusețea naturală a lemnului. Proprietățile particulare ale fiecărei esențe de lemn sunt date de structura și orientarea fibrei lemnoase, culoarea esenței, prezența nodurilor și nervurilor caracteristice, profunzimea și densitatea porului etc.

În situațiile în care obiectivul este prezervarea efectului natural al unei anumite esențe de lemn, prin a păstra atât culoarea, structura, dar uneori și senzația tactilă la atingere, discutăm despre ciclurile naturale. Însă de cele mai multe ori culoarea naturală a lemnului nu este efectul estetic pe care îl urmărim. În această situație suntem nevoiți să recurgem la procedura de băițuire.

Băițul în general este o substanță cu care noi încercăm să colorăm lemnul în esență, în profunzime, fără a depune un strat la suprafață. În această operațiune, ne bazăm pe capacitatea naturală a lemnului de a absorbi lichide datorită unei porozități mai mari sau mai mici pe care diverse esențe de lemn o prezintă în funcție de specie. Această porozitate are o structură capilară și favorizează propagarea băițului pe suprafață.

În procesul de băițuire, noi exploatăm această proprietate naturală a lemnului pentru a obține uniformitatea, contrastul și intensitatea dorite. Este evident însă că nu există o soluție universală pentru toată varietatea de esențe de lemn și efecte pe care noi ne dorim să le obținem pe suprafața acestora. Soluțiile individuale se elaborează caz cu caz, ținând cont de următoarele aspecte:

  1. Obiectivul pe care ni-l propunem, anume ce efect dorim să obținem. Prin băițuire, în general, se pot urmări următoarele scopuri:
    • intensificarea culorii naturale deja existente a unei esențe de lemn;
    • alterarea culorii, înnobilarea acesteia pentru a reproduce eventual efectul unor esențe mai nobile;
    • scoaterea în evidență a porilor și a structurii în general prin crearea de contraste;
    • uniformizarea efectului de suprafață prin aplatizarea contrastelor datorate unei densități neuniforme pe suprafață, care influențează negativ absorbția băițului;
    • integrarea mai bună a elementului băițuit în restul ansamblului, armonizând astfel aspectul general al unei amenajări;
    • încadrarea elementului vopsit într-un stil artistic anume.
  2. Esența de lemn pe care o avem la dispoziție pentru un anumit proiect, deoarece aceasta poate să pună anumite limite în ceea ce privește efectul dorit, tehnica de aplicare sau condițiile de lucru.
  3. Echipamentele și condițiile de lucru disponibile, deoarece anumite efecte se pot obține doar folosind tehnici de aplicare specifice ale băițului pe o anumită esență de lemn.
  4. Destinația sau expunerea suprafețelor băițuite la lumina naturală și artificială, deoarece trebuie să ținem cont și de limitele anumitor tipuri de coloranți în ceea ce privește rezistența la decolorare etc.

Ținând cont de toate acestea, devine clar că băițuirea lemnului este o problematică aparte. Identificarea soluției celei mai indicate ține cont de experiență, de disponibilitatea coloranților, vehiculelor și aditivilor pentru băiț, de existența echipamentelor și condițiilor de lucru adecvate, dar și de inspirația de moment.

Pentru finisajele transparente de interior sunt disponibile următoarele colecții de culori de băițuri:

Vezi în magazin: Baițuri pentru interior

Alte ghiduri

Descoperă gama completă de culori, efecte și finisaje pentru proiectul tău!