Grund
Grund
În funcție de finisaj, ulterior tratamentului cu impregnat pentru efecte naturale, lemnul trebuie protejat prin lăcuire. Însă nu în toate cazurile stratul de lac poate fi suficient pentru un finisaj complet sau final.
Prin urmare, următoarea etapă destinată exploatării suprafețelor lemnoase în condiții de exterior este grunduirea. Această etapă, pe lângă protecția mecanică, contribuie la efectul final pe care îl vom obține aplicând straturile transparente. Grundul de exterior are mai multe funcții și vine într-o gamă foarte variată de calități și specificații. Acest lucru este condiționat de anumite priorități specifice pe care grundul în general le asigură în cadrul diferitelor aplicații.
După cum am menționat anterior, atributele unui grund transparent sunt multiple. Una dintre aceste calități o reprezintă transparența ce este fundamentală în cazul culorilor vii și intense. Acest aspect devine de asemenea important mai ales când finisajul presupune un aspect plin, care se obține prin aplicarea mai multor straturi succesive de grund.
O peliculă elastică de grund permite filmului de lac să urmărească mișcările dimensionale care apar datorită fluctuațiilor de umiditate și temperatură între zi și noapte și în funcție de anotimp. Această proprietate devine importantă mai ales în cazul elementelor din lemn asamblate sau îmbinate. O altă proprietate pe care o are grundul este gradul de acoperire. Iar gradul de acoperire depinde de conținutul de corp solid pentru umplerea porilor și crearea aspectului de finisaj plin.
Pe lângă proprietățile menționate anterior, rolul grundului este de a umezi suportul. Tot grundul este necesar pentru aderență pe suport și între straturi.
Printre alte calități, grundurile sub marca ICA sunt rezistente în verticală în momentul aplicării pentru suprafețele complexe, tridimensionale care au laturi ce inevitabil sunt în poziție verticală în momentul vopsirii. Această proprietate are ca scop menținerea unei cantități recomandate de grund aplicată pe toate laturile, indiferent de poziție în momentul finisării.
O altă proprietate esențială a grundului o reprezintă ușurința la șlefuire pentru a asigura aderență la următoarele straturi. Astfel se reușește îndepărtarea eventualelor defecte și a porilor de lemn. Această caracteristică asigură controlul mai bun asupra timpilor și a calității lucrării, dar și un consum redus de materiale abrazive. Tot grundul oferă blocarea substanțelor extractive atât la esențele bogate în tanini, cât și pentru esențele rășinoase. Iar în cazul finisajelor transparente, grundul previne migrarea substanțelor extractive din lemn prin transpirație în suprafață, această imperfecțiune se manifestă sub formă de pete mai ales la finisaje deschise la culoare.
În altă ordine de idei, grundul previne îngălbenirea și oxidarea lemnului și blochează razele ultraviolete pentru a păstra cât mai mult timp efectul de culoare originală a fibrei și a impregnatului. Implicit, acest lucru contribuie și la protejarea suportului.
Pentru a acoperi toate cerințele tehnice care se deosebesc în funcție de suportul tratat, finisajul ales și tehnologia de aplicare, au fost concepute mai multe tipuri de grunduri transparente de exterior. Acestea sunt disponibile atât în tehnologia pe bază de apă, cât și cea pe solvent. Avem în portofoliul nostru grunduri aplicabile la pensulă, pulverizare sau imersie și flowcoating, etc.
Pentru cei interesați de aprofundarea cunoștințelor din acest domeniu, punem la dispoziție acest material didactic pentru finisajele de exterior care conține atât bazele teoretice pentru tratamentele lemnului la exterior, cât și sfaturile practice.