Articole

Doua noi masini de culori COROB

Doua noi masini de culori COROB

În perioada vacanței de iarnă, pe lângă faptul că ne-am reîncărcat bateriile și am petrecut sărbătorile alături de cei dragi, am profitat de zilele libere pentru a integra în fluxul nostru tehnologic două mașini de culori noi, de ultimă generație.

Extrem de performante și avansate tehnologic, cele două mașini ne permit să creștem viteza de execuție a comenzilor prin reducerea întreruperilor necesare pentru realimentarea cu pigmenți (mașinile având o capacitate mare de stocare), dar și prin creșterea vitezei de dozare. Totodată, ne oferă o acuratețe deosebită, atât de necesară la prepararea culorilor cu o pigmentare foarte mică, mai ales la cantități mici.

Cele două mașini de culori COROB sunt echipate cu un număr extins de recipiente, iar, pe lângă vopselele pe bază de solvent și cele pe bază de apă, acum putem prepara în regim automatizat și baițuri – atât pe bază de apă, cât și pe bază de solvent.

Astfel, în acest moment avem în dotare un număr total de șapte mașini de culori, fiecare fiind specializată pentru anumite tipuri de produse, pregătirea culorilor în departamentul nostru de producție fiind un proces din ce în ce mai automatizat.

La Aquatec Evolution avem o preocupare continuă pentru investițiile în tehnologizare, dar, în același timp, și pentru creșterea gradului de calificare a resurselor umane, oamenii din spatele echipamentelor fiind resursa noastră cea mai de preț!

Alte articole

Descoperă gama completă de culori, efecte și finisaje pentru proiectul tău!